Povesti cu bicicleta

Rosu,rosu, rosu, numar in gand cinci, patru, trei, ma apas pe varf, doi, unu si se aude clampanitul metalic al franelor, rotiile se elibereaza si pornesc.

Pedala peste pedala, sunt in filmul meu, in jocul meu, in propriul meu RPG si vai ce realist e, ce grafica are, ma avant pe zebra invaluit de sunetul crampoanelor ce imbratiseaza asfaltul.

Ghidonul e controller-ul meu, manusile se blocheaza pe mansoanele de silicon, pipa sfaraie cand smucesc de ea sa sar o bordura si in jurul meu imagini se topesc, oameni si blocuri, tarabe si magazine mixte se ingana formand panglici colorate sters.

Sunetul traficului e soundtrak, mixat cu claxoane voci ragusite si scartait de roti, e muzica violenta a strazii si nu vorbesc aici de BUG mafia, e muzica soselei, muzica de intersectie care are nevoie de Parental Control. Sunt trak-urile pe care rulez spre casa, tinandu-ma bine in seaua bicicletei mele.

Povestea ma prinde si incet incet, miscarile devin automatisme si ziua e suprimata asemeni unui sughit impins in nesimtire de o cana cu apa.

Orizonturile mele se restrang devenind aproape punctiforme, am in fata un hublou prin care vad lumea. O amorteala dulce aluneca pe mana dreapta pana cand aproape nu mai imi simt indexul si mediusul care ating usor frana.

Un stol de babe intara pe banda de biciclisti cu o sprinteneala care in mod normal ar fi trebuit sa o piarda acum 20 de ani.

Status: Impact inevitabil.

Pupilele mi se dilata, simt un fior si strang frana dreapta cu toata puterea, pun un picior jos si trag ghidonul in stanga, roata de spate ma urmareste descriind un semicerc larg.

Nimeni nu a fost ranit – Achievement unlocked 3- Protector of elders.

Purced la drum mandru de mine ca am facut lvl up si mi-am imbunatatit capacitatea de franare.

Am ajuns aproape de casa, e seara si abea se vede drumul, felinarele s-au aprins si in departare se vede intrarea pe strada mea, ma ridic in pedale cu rasuflarea grea … mai putin si am ajuns.

La intrarea pe strada ma asteapta un Badass Boss Fight, o haita de caini cu care am cate ceva de impartit de fiecare data, pana acum sorul e 6-0 pentru mine.

Ajung intre ei si accelerez, schimb intr-o treapta superioara si imping pedalele cu toata puterea, coapsele mi se incoarda pana simt ca se descarneaza, am buzele crapate si gura uscata parca plina de praf … ce sentiment!!!

Cainii Abandoneaza!

Si intr-un final ajung acasa, duc bicicleta in garaj…….

……………………………………………………………………

CREDITS

imi iubesc bicicleta.

 

Snob de oras

Printre altele, se pare ca astrele au considerat ca ar fi momentul prielnic sa merg la Trezoreria Buzias pentru a achita un fel de amenda (13 lei).

In prima faza nu am considerat ca ar fi un capat de lume, asa ca la ora 8:00 antemeridian am purces cu soare in privire spre plaiul Buziasului.

Ma gandeam ca nu o sa dureze mult plimbarea, in fond mergeam in Buzias si nu credeam ca cei 7.772 de locuitori vor da buzna in trezorerie.

Am ajuns si ne-am gandit ca daca tot suntem acolo am putea sa platim si partea a doua a amenzii la o filiala BCR. Acum trebuia sa gasim un BCR, asa ca am oprit un trecator si l-am intrebat unde pot gasi respectiva banca, la care dumnealui mi-a raspuns cu candoare “Pe drum in sus, pe parte stanga”.

Ma uit pe drum in sus si vad cu litere de o schioapa scris BRD.

“Nu va suparati, acela e BRD, eu caut BCR” spun eu incercand sa lamuresc situatia.

“Aaaaa atunci nu stiu…”

In fine, ma gandesc eu, intrebam pe altcineva. Gasesc de data aceasta o tanti si o intreb unde pot gasi un BCR … pe drum in sus …. pe stanga vine raspunsul implacabil.

Repet ala e BRD.

si povestea asta continua pana cand a 5a persoana imi spune ca nu e BCR in Buzias.

OK … nu-i stres. In fond nu e nici o problema.

Mergem la trezorerie, unde o tanti ne spune ca trebuie sa facem cate o copie dupa fiecare foaie pe care o avem la noi, inclusiv dupa plicul in are a venit amenda (vorbesc serios).

Bun, in viata mea efemera m-am obisnuit ca nu se poate sa rezolvi ceva din prima.

Cautam un xerox. Dupa 15 minute de cautat si intrebat prin centru am gasit un xerox si am rezolvat problema.

Am revenit la trezorerie unde stateau la coada doua persaone, ne-am asezat si noi.

Nu avea cum sa dureze mult, nu?

A durat 30 de minute pana am ajuns la rand, in cazul in care erau 3 operatoare. Dar doua dintre ele erau ocupate, una facea cafea si cealalta o tinea de vorba pe tanti care muncea efectiv.

Se misca foarte incet dar muncea.

Nu aveam de gand sa fiu snob de oras, am refuzat sa ma frustrez si am ales sa rad de situatie. Si a fost chiar usor  sa fac haz cand am auzit functionarele vorbind:

“Azi merge mai greu ca is mai multi…”

(Femeie, gandeam eu, trei oameni is MULTI?!?)

Genial. Cat de tare e asta?

Eram 6 persoane dintre care 3 munceau acolo.

Am zambit si am asteptat docil sa imi vina randul.

Am ajuns si am rezolvat problema, campatimindu-i pe cei ce acum se asezau la coada.

Dar trebuia sa platesc la casierie, asa ca am trecut stoic la alta coada, eu si Rosana (jumatatea mea) asteptand sa se consume randul format din 4 persoane dintre care jumatate eram noi.

Dupa 5 minute Rosana imi spune ca merge la masina si ma asteapta acolo, eu incuvintez.

Dupa ce pleaca, gardianul de serviciu se ridica si anunta:

“Va rog foarte mult cei care stati la coada sa ramaneti aici si cei care nu sa poftiti afara, adica nu se poate sa stati doi la coada pentru acelasi lucru.

Nu se face asa ceva!!!” si se uita la mine mustrator.

In momentul acela mi-am luat BLUE SCREEN, am renuntat la orice rezolutie de anul nou, asa ca m-am uitat patrunzator in ochii lui sperand sa ii dea sangele pe nas si ne-am certat.

Eu l-am intrebat de unde a auzit aberatia asta si el mi-a raspuns ca asa e ragula, dupa care am insistat sa vad regula aia blestemata scrisa undeva. El mi-a raspuns ca nu are impresia ca trebuie sa imi arate regulamentul.

Dar eu o tineam pe a mea asemeni unui copil retardat, vreau sa vad regulamentul!!!

Evident nu am vazut nici un regulament, nici macar o regula.

Am plecat de acolo sperand dupa noi sa vina potopul si fiind canvins ca poarta spre iad se gaseste sub podeaua trezoreriei Buzias.

Morala – NU faceti ca mine.

 

Celebrity Deathmatch Conect-R vs. …

Mi-am adus aminte cu placere de serile in care ma uitam pe Mtv la mizeria asta de emisiune. Stai linistit nu trebuie sa dai Share sau Like daca iti amintesti ceva despre fatidicul Celebrity Deathmatch. Si asa am inceput sa compun in minte un scenariu de Deathmatch.

Avand in vedere ca in ultimul timp se face atata misto de Conect-R, el a fost primul protagonist care mi-a venit in minte si pentru ca refrenul sau e cel putin la fel de cunoscut ca el tema duelului trebuia sa fie somnul.

O lupta, pana la moarte, a insomniacilor.

Singurul lucru care lipsea era oponentul, dar muncindu-mi putin subredul intelect am gasit cel mai potrivit antagonist.

Si cred ca intalnirea dintre cei doi va fi cel putin epica. Schimbul de replici dintre ei l-am transpus cu ajutorul programului de care m-am indragostit de curand (Comic Life 2 – de cand ma joc cu acest program am redescoperit bucuria vietii :)) ).

 

Tribut Breaking Bad

In unltimele zile am fost obligat sa folosesc cateva programe si evident in timpul liber m-am prostit cu ele. rezultatul o sa il prezint aici, pentru ca in rest nimeni nu are timp de nascocelile mele.

Asa ca am adus un tribut serialului meu preferat.

 

Balance beam final, the untold story

 

Londra 2012 – SUA exceleaza la … telefon

Pentru cei ce nu sunteti la curent cu ultimele evenimente:

Gimnastica feminin – barna

Dupa ce ultima concurenta (Alexandra Raisman) si-a aflat nota, Catalina Ponor ocupa locul trei, ei bine, dupa ce SUA a facut contestatie, nota concurentei lor a fost modificata, iar acum aceasta detine medalia de bronz.

“Dupa depunerea contestatiei, arbitrii au decis marirea notei Alexandrei Raisman, de la 14.966 la 15.066. Ca urmare a maririi, nota gimnastei americane a fost aceeasi cu nota Catalinei Ponor, dar bronzul a revenit Alexandrei Raisman gratie notei de executie mai mare.” (sport hotnews)

…

aveam o presimtire sumbra ca nu e indicat sa ma uit la jocurile olimpice, puteam macar sa nu ma uit la competitiile unde avem concurenti.

Dar intamplarea face ca aveam programare la dentist si in sala de asteptare era un televizor si am ajuns sa urmaresc finala eu doi pacienti si la final chiar si dentistul care a iesit din cabinet sa vada ce se intampla.

Ce s-a intamplat stie toata lumea si probabil se va comenta intens de acum incolo, astfel va ajunge un subiect ultra fierbinte prin toate colturile internetului si o sa ne plictisim de el, plus ca nu sunt un expert in domeniul sportului asa ca opinia mea nu are nici un fel de relevanta.

… dar nu ma pot abtine … sunt un frustrat.

SUA a obtinut bronzul la barna intr-un mod …, adica pe sub mana cu un telefon s-a rezolvat totul, in maniera “… nu va suparati, nu avem o medalie in aceasta finala si … suntem AMERICANI. sper sa puteti face ceva in aceasta privinta”. Pe bune atata mizerie nu am mai vazut de la admiterea la medicina.

Pacat, de saraca fata (Ponor) pacat. Probabil nu s-a nascut unde trebuie.

Pacat de mine ca m-am intors acasa cu capsa pusa si sun obligat sa mananc in maniera obsesiva ceva ca sa ma calmez si pacat de pacienta dentistului pentru ca am impresia ca a platit ea pentru pacatele americanilor.

Jur, am impresia ca le port ghinion sportivilor romani pentru ca de fiecare data cand i-am urmarit ceva rau s-a intamplat si cand nu am reusit sa ajung in fata TV-ului …BANG medalia de aur. Ma streseaza olimpiada asta cu tot cu logo-ul ei care intruchipeaza un blowjob.

 

Stereomood

Bun ideea pentru acest post a fost un no-brainer avand in vedere ca e vorba de un radio pe net unde piesele sunt organizate in playlisturi.

Stiam de radioul asta de ceva timp si in m-am hotarat sa il incerc. Asa ca am ajuns pe pagina lor si am vazut o lista impunatoare de “stari” fiecare cu lista de piese aferenta.
Ei bine si daca unele stari erau cat se poate de uzuale gen trist/vesel sau melancolic/indragostit altele erau foarte tari de ex sitting on the toilet playlist (cu cele mai bune titluri de piese AVALANCHE, COMMON TRASH, SOMETHING GOOD -cat de potrivit, nu?) totusi aici am fost dezamagit avand in vedere ca nu mi-au inspirat sentimentul aferent defecatiei … ehhh in fine pentru asta exista dulcolax.
Playlistul meu preferat a fost totusi female.
Piese care te faca sa te simti Femeie – o stare de spirit.
Adica sti tu, ai avut o zi grea la lucru si te simti femeie, ceva de genul “ce femeie ma simt azi”…
cum sa nu? …
de multe ori trec prin astfel de stari, dar lasand gluma piesele au fost chiar excelente cu cele mai interesante titluri HELL’S BELLS si I KILL FOXES. Si chiar am impresia ca am intrat in mood-ul feminin motiv pentru care urmatorul playlist ascultat a fost dish washing si mai apoi doing laundry.
Cu toate astea de departe cele mai bine concepute mood-uri au fost sad si heartbroken, nu stiu de ce, poate e mai usor sa te simti mizerabil sau poate ne putem raporta cu totii la acest numitor comun dar m-am simtit rascolit, tulburat si agasat de sacaitoarea dorinta de a suna pe cineva ca sa-i spun “M-ai distrus psihic …. aaaaaaaa”.
Da, atat de bine alese au fost piesele.
Ce sa spun, tare ideea, mi-a placut, m-a tinut ocupat si mi-am luat si aplicatia pentru telefon ca sa imi tin starile in degetul mic.

 

Routerul meu e o femeie

Routerul meu e o femeie
A aparut in viata mea intr-un moment de restriste
Luand locul altui router care implineste acum o alta casa care poate sa ii ofere ce probabil nu am putut sa ii ofer eu.
E mai frumos decat celalalt si m-a cucerit de la inceput.
A urinat cu patos
pe cabluri si mi-a aratat ce frumos e sa fi in retea si totusi liber

… rezonabil de liber,
adica poti sa te indepartezi 150 de metri de el, dar nici un pas mai mult, nu de alta dar iti pierzi semnalul, si crede-ma nu vrei sa pierzi semnalul.
Mi-a oferit viteze de download uluitoare, viteze care nu credeam ca le pot atinge in viata asta.
Totusi e capricios.
Imi taie elanul cand mi-e lumea mai draga, lasandu-ma cu pagini pe jumatate incarcate si imi opreste serialele in momente cheie lasandu-mi personajele suspendate.
O data ne-am certat, urat si atunci i-am vazut ochiul verde licarind.

Ochiul verde in care era desenat globul pamantesc a clipit o data si s-a facut rosu si atunci am vazut cum e viata fara … internet.
Ne-am impacat acum si ne merge bine doar ca, uneori, cand uit de el o vreme imi rupe paginile aliniate in zeci de taburi si trebuie sa dau refresh, ma obliga sa ma reinventez de atatea ori de cate e nevoie ca sa incarc o afurisita de pagina si ma obliga sa fiu rabdator.

Daca refuz, ochiul rosu ma paste.
Totusi cand ma astept mai putin e vantul ce umfla panzele mele. Insufleteste torentele, imi indreapta ratia pe filelist si rupe vplay-ul in doua.
Atunci ma uit in coltul cald al camerei mele(acolo langa calorifer) si vad ochiul verde cum iradiaza noaptea. Rad.

Of routerul meu e o femeie.

El si hota, spotul din fata oglinzii si nu in ultimul rand bateria de la cada … toti/toate sunt femei.
In concluzie o data pe luna (pentru 3-7 zile) sunt nevoit sa dorm la un prieten.

 

Scuze, am avut de inchis niste usi

Titlul nu are nici o urma de metafora.
E doar o vorba memorabila devenit maxima in anturajul de academicieni si filatelisti pe care il fregventez. Un prieten foarte bun a intarziat o data aproximativ 90 min la o intalnire, iar cand in sfarsit a ajuns s-a scuzat si a adaugat in graba “Am avut de inchis usile acasa”.
Asa ca si eu am intarziat cam din acelasi motiv.

 

Profetia cinica

Era undeva in apropierea serii si se parea ca blocurile cresc penumbre lugubre pe asfalt, cerul era inca albastru, monocolor.

Imi place Timisoara in crepuscul.

Stopurile masinilor se iganau bezmetic si harmalaia era doar zgomot de fond, statii de autobuz si taxi, tarabe, cate o farmacie, un cimitir si Profi (mai ieftin mai bun mai aproape), cu toate astea in oras rezida ceva frumos.

Eroul meu purta camasa si blugi.

Eroul meu sunt eu, reusesc din cand in cand sa ma privesc de sus in timp ce ma plimb prin oras, mltumesc GTA pentru asta.

Mi se intampla din ce in ce mai des sa ma trezesc din transa asta mergand cu gura cascata si cu gulerul imbibat de saliva …

Incercam sa imi fac loc printre masini si incercam sa imi dau seama de ce e atata aglomeratie … era logic, oamenii ieseau de la lucru si formau lichidul asta vascos ce infunda drumurile principale. Era boala de la ora 7, 16, 19 TRAFICUL.
Ma irita traficul… e nedrept ca atatia oameni au acelasi drum ca si mine, doar invatam la scoala ca suntem unici. Oricum probabil si unicii si-au pierdut farmecul de cand au devenit unitatea de masura pentru blog.

Si atunci m-a lovit revelatia, poate a fost o viziune cu toate ca nu ma pot pronunta exact avand in vedere ca filmele mi-au tulburat perceptia realului. Eu eram omul care pleca de la lucru si eu eram unul din cei ce infunda intersectia si eu eram in definitiv trafic. Am devenit o masina fara nume asemeni celor pe care le blestemam cand eram mic si jucam fotbal pe strada .
Numele meu este trafic.
Eroul meu se scarpina dupa ureche uimit de descoperirea pe care o facuse, totusi bucuria lui nu era menita sa dureze.

Da in definitiv am descoperit si eu ce au descoperit vreo sase miliarde de oameni inaintea mea. Profetie pentru mine, cultura generala pentru altii.
In definitiv cred ca o sa merg pe jos data viitoare.